Vreau ofertă
0754 021 111
Prețuri de la 4.400 lei/lună (servicii integrate all-inclusive)
Cere ofertă

Importanța stimulării cognitive pentru persoanele vârstnice

Camin de batrani » Informatii utile » Importanța stimulării cognitive pentru persoanele vârstnice
24 iunie 2021

Bătrânețea aduce cu sine o serie de schimbări importante: de la cele din sfera socială, precum pensionarea, până la cele din ramura psiho-emoțională. De exemplu, Alzheimerul, cea mai întâlnită formă de demență, cauzată de distrugerea neuronilor, afectează în special seniorii cu vârsta de peste 65 de ani. 

Desigur, acest lucru nu înseamnă că toți vârstnicii se confruntă, inevitabil, cu Alzheimerul. Într-adevăr, bătrânețea este factorul principal care stă la baza declinului cognitiv, însă procesul poate fi încetinit cu ajutorul activităților de stimulare cognitivă. 

Acestea fiind scrise, în rândurile următoare vom vorbi despre modul de manifestare a declinului cognitiv, despre funcțiile cognitive, despre activitățile de stimulare cognitivă, precum și despre planurile de terapie pentru stimularea cognitivă din căminele Affinity.

Cum se manifestă declinul cognitiv?

Declinul cognitiv (sau îmbătrânirea cognitivă) constă în scăderea proceselor cognitive (de la dobândirea unor noi informații, până la adaptarea la diferite schimbări ce pot apărea în viață). Una dintre cele mai afectate funcții cognitive este memoria de scurtă durată – de altfel, episoadele de tulburări de memorie sunt un prim semn care ar putea indica instalarea Alzheimerului.

De asemenea, declinul cognitiv se mai manifestă și prin pierderea atenției, imposibilitatea de concentrare, dar și prin dificultățile motorii. 

Metode de evaluare a declinului cognitiv la vârstnici

Dacă părintele sau bunicul tău prezintă tulburări de memorie, are mari probleme de concentrare și dificultăți de a lua decizii, cel mai indicat este să iei legătura cu un medic specialist. Acesta va stabili diagnosticul pe baza următorilor factori:

  • istoricul familial al problemelor de memorie;
  • examenul neurologic de evaluare a diferitelor funcții (reflexe, echilibru, coordonare, simțuri);
  • evaluarea stării psiho-emoționale, în vederea stabilirii diagnosticului de depresie;
  • teste de laborator și imagistice (RMN, de exemplu).

Ce este stimularea cognitivă?

Iată cea mai simplă definiție a stimulării cognitive: terapie prin care se previne sau încetinește procesul de deteriorare cognitivă. Astfel, în cazul unui senior care prezintă pierderi ușoare de memorie, terapia pentru stimulare cognitivă va consta în jocuri, activități și exerciții menite să-i antreneze memoria, atenția și capacitatea de concentrare, cu scopul de a împiedica agravarea simptomelor sau, în cazul unui pacient diagnosticat cu Alzheimer, de a le încetini evoluția.

Ce rol are stimularea cognitivă a vârstnicilor?

Împreună cu menținerea legăturii cu persoanele apropiate, alimentația echilibrată, mișcarea regulată, odihna suficientă, păstrarea unei stări psiho-emoționale echilibrate, stimularea cognitivă îi ajută pe seniori să-și mențină funcțiile cognitive nealterate. 

În majoritatea cazurilor, terapia de stimulare neurocognitivă este o etapă esențială în planul de tratament al vârstnicilor cu deficiențe de memorie și complicații ale bolilor grave. Practic, activitățile de stimulare cognitivă, adaptate nevoilor și posibilităților fiecărui pacient, vin în completarea tratamentului medicamentos stabilit de către neurochirurg sau de către un alt medic specialist.

Activități de stimulare cognitivă pentru vârstnici

Planul de terapie pentru stimulare cognitivă se stabilește în funcție de nevoile, preferințele și eventualele afecțiuni ale fiecărui senior. Acesta poate cuprinde de la jocuri pentru stimulare cognitivă (șah, table, rummy), până la activități artistice (pictură, desen, muzică). 

Așadar, activitățile pot fi atât individuale, cât și în grup, întrucât socializarea joacă, la rândul ei, un rol deosebit de important pentru încetinirea sau prevenirea declinului cognitiv. De aceea, este esențial ca vârstnicii care ies de pe câmpul muncii să continue să comunice și să desfășoare activități alături de familie și prieteni apropiați de vârsta lor. În caz contrar, riscul de manifestare a depresiei sau a altei tulburări psiho-emoționale poate crește considerabil, odată cu pensionarea sau cu pierderea partenerului de viață. 

Rolul exercițiilor fizice pentru stimularea cognitivă

Declinul cognitiv se manifestă atât la nivelul memoriei, atenției și capacității de concentrare, cât și la nivelul funcțiilor motrice. Astfel, planul de terapie include și activități fizice – de la simple plimbări pe jos, în aer liber, până la ședințe asistate de fiziokinetoterapie. Acestea din urmă sunt absolut necesare pentru îngrijirea vârstnicilor în perioade de recuperare.

Despre importanța stilului de viață activ am scris și cu alte ocazii. Pentru a înțelege care sunt avantajele mișcării fizice regulate pentru prevenirea degradării cognitive, te invităm să parcurgi articolele noastre pe aceste teme: Sfaturi pentru un stil de viață activ la bătrânețe și 5 ocupații interesante pentru bătrânii activi

Rolul exercițiilor fizice pentru stimularea cognitivă

Importanța activităților de stimulare cognitivă într-un cămin de bătrâni

La Affinity Life Care, adoptăm o viziune holistică de îngrijire a seniorilor ce prezintă risc de degradare cognitivă și a celor care se confruntă cu tulburările de memorie. Astfel, pe lângă alimentația echilibrată, serviciile medicale non-stop, planul de îngrijire paliativă se concentrează asupra activităților de stimulare cognitivă: 

  • conferințe pe diferite teme; 
  • jocuri de societate;
  • excursii;
  • petreceri organizate cu ocazia zilelor aniversare sau onomastice;
  • serate muzicale;
  • consiliere duhovnicească;
  • plimbări în aer liber;
  • ședințe asistate de fiziokinetoterapie.

Specialiștii noștri concep planuri personalizate de terapie pentru stimularea cognitivă. Astfel, planul de tratament al unui vârstnic care suferă de Alzheimer va fi adaptat stadiului bolii.

Mai mult decât atât, seniorii au oportunitatea de a cunoaște și de a forma legături cu persoane cu vârste și interese similare cu ale lor, lucru care, de asemenea, încetinește sau previne declinul cognitiv. În plus, sentimentul de apartenență la o comunitate reduce semnificativ riscul de instalare a depresiei.

Concluzie

Așadar, dacă o persoană dragă din familia ta prezintă semne de declin cognitiv, suferă de o afecțiune comună bătrâneții, și-a pierdut partenerul de viață și acum îi este tot mai dificil să facă față singurătății, i-ai putea propune s-o cazezi într-un cămin pentru bătrâni. 

Sigur, acesta este un subiect foarte delicat, astfel că este esențial să dai dovadă de empatie pe tot parcursul discuției – află cum să vorbești cu cei apropiați despre rezidența într-un cămin de bătrâni și prezintă-i părintelui sau bunicului tău trei dintre motivele pentru care ar fi benefic pentru sănătatea sa fizică și psiho-emoțională să locuiască într-un astfel de cămin. Explică-i și că îl vei vizita des și că veți putea petrece în continuare timp împreună. 

Alături de Affinity Life Care, și tu poți să-i oferi părintelui sau bunicului tău șansa la bătrânețea sigură, demnă și liniștită pe care o merită.

X
Solicită o ofertă