Vreau ofertă
0754 021 111
Prețuri de la 4.400 lei/lună (servicii integrate all-inclusive)
Cere ofertă

Fractura de col femural in randul varstnicilor: Ce este, cauze, preventie si tratament.

Camin de batrani » Informatii utile » Fractura de col femural in randul varstnicilor: Ce este, cauze, preventie si tratament.
28 ianuarie 2022

Bătrânețea poate fi o perioadă frumoasă, cu interacțiuni sociale și activități variate. Înaintarea în vârstă vine însă cu o serie de probleme de sănătate. Atunci când vârstnicii nu pot fi alături de familie pentru a primi ajutorul de care au nevoie, centrele destinate persoanelor trecute de prima tinerețe pot fi o soluție pentru că au personal medical și aparatură de specialitate. 

În multe cazuri, persoanele vârstnice pot avea nevoie de intervenții chirurgicale, dar și de ajutor de specialitate pentru o perioadă îndelungată, mai ales după o operație. 

O problemă cu care se confruntă tot mai multe persoane vârstnice este fractura de col femural, o afecțiune care necesită îngrijire pe termen lung, ce poate fi realizată și în centrele destinate persoanelor vârstnice.

Cauze

Așa cum spuneam, fractura de col femural este o secționare sau o întrerupere a legăturii existente între un os și un cartilaj articular, în acest caz al femurului, ca urmare a unei traume severe: o căzătură sau o lovitură puternică. Rezultatul: imposibilitatea de deplasare, durere intensă, necesitatea intervenției chirurgicale pentru corectarea problemei. 

Alături de aceste cauze, fractura de col femural poate să apară și ca urmare a practicării unui sport de contact, a unei activități dure, care implică lovituri și căderi, dar și în cazul unui accident auto. 

Există totuși și afecțiuni ale oaselor care favorizează apariția unei fracturi pentru că slăbesc rezistența acestora, așa cum este osteoporoza. Anumite formațiuni tumorale sau chisturile pot face oasele să fie fragile și deci să apară mai ușor o astfel de fractură. 

Persoanele sedentare, cele cu obezitate, dar și cei care au trecut prin anumite intervenții chirurgicale și au avut nevoie de o perioadă mare de recuperare trebuie să aibă mare grijă de sănătatea lor. Orice lovitură, dezechilibru și căzătură le poate afecta viața.

Simptome

Când anume trebuie să vă prezentați cu persoana vârstnică la medic? O căzătură sau o lovitură ar trebui să fie semnale de alarmă pentru un control medical amănunțit. 

Fractura de șold este însoțită de durere, învinețirea zonei șoldului, reducerea sau pierderea mobilității, umflătură și întărire a zonei coapsei, spasme musculare și amorțirea zonei, uneori pe toată lungimea piciorului, până la nivelul tălpii și al degetelor.

Diagnosticare

Pentru că poate avea o influență mare asupra stării de sănătate este important ca afecțiunea să fie diagnosticată rapid, să se realizeze planul pentru intervenția chirurgicală, iar recuperarea să se facă imediat, pentru a nu apărea complicațiile. 

Mobilitatea redusă pe care o au persoanele vârstnice, numeroasele probleme de sănătate existente, cumulate cu o fractură de col femural pot duce la o degradare accentuată a stării de sănătate și chiar la deces. 

Medicul specialist va pune diagnosticul după efectuarea examenului clinic și a investigațiilor imagistice. De aceea este extrem de important ca un vârstnic care a căzut să aibă acces la control medical rapid.

doctor citeste

Tratament

După diagnostic și intervenție chirurgicală, medicul va stabili modalitatea de recuperare pentru fiecare vârstnic în parte. 

Operația va ține cont de tipul fracturii, starea de sănătate a pacientului, posibilele complicații. În ce constă operația? În unele cazuri vizează o reașezare a oaselor, în altele introducerea unei proteze, care să înlocuiască articulația fracturată. Mai există și varianta în care oasele sunt prinse cu tijă și șuruburi sau cu plăci și șuruburi. Totul depinde în mare parte de tipul fracturii. 

După operația propriu-zisă, la 2 – 3 zile distanță, persoana vârstnică poate să înceapă să se deplaseze. Recuperarea prin ședințe de fizioterapie este absolut necesară, iar uneori fizioterapia se poate realiza pe o perioadă și de 12 săptămâni după încheierea intervenției chirurgicale. 

De aceea este esențial ajutorul care trebuie acordat unui vârstnic ce a suferit o fractură de col femural și a trecut prin operație.

Recuperare medicală

Nu doar recuperarea imediată după operație este necesar a fi realizată în conformitate cu indicațiile medicale, ci și perioada postoperatorie extinsă, pentru că în aceste condiții, persoanele vârstnice au nevoie de o durată mare de timp cu fizioterapie, kinetoterapie și masaj. 

O variantă tot mai căutată este și Kinesio Tape, banda din bumbac fără latex, cu suport acrilic activat termic, folosită de unii terapeuți pentru vindecarea afecțiunilor ortopedice și neuromusculare, care ajută în procesul de recuperare în mod natural. 

Chiar și pentru persoanele vârstnice cu familie, o perioadă de recuperare va fi dificilă. Pentru cei aflați în cămine de bătrâni, îngrijirea medicală și planul personalizat în funcție de necesitățile lor sunt prioritare. 

Pe lângă beneficiile medicale, persoanele vârstnice beneficiază în aceste centre, de asistență medicală 24/7, recuperare și întreținere medicală, alimentație personalizată, dar și de numeroase activități recreative și sociale. 

Căminele de bătrâni au personal calificat și aparatură medicală necesară pentru a veni în sprijinul acestora, contra cost, în situația unor afecțiuni variate: accident vascular cerebral, imobilizare în scaunul cu rotile, boli de tipul Parkinson, Alzheimer, pentru cei cu demență, diabet, epilepsie, care necesită asistență de specialitate permanentă.

carti-interes-romani-anxietate-stres-inteligenta-emotionala

Prevenție fractură de șold

Prevenția este importantă indiferent de natura bolii sau afecțiunii și se realizează prin eliminarea factorilor de risc, o viață echilibrată, cu o dietă fără excese și multă mișcare. 

La factorii de risc în prevenirea fracturii de col femural trebuie amintiți alcoolul și fumatul, o alimentație necorespunzătoare cu excese, evitarea sporturilor dure fără respectarea măsurilor de siguranță, consumul anumitor medicamente, probleme de alimentație, alte boli cronice. 

O alimentație bogată în calciu, proteine, vitamina D, cu exerciții fizice zilnice poate ajuta în prevenirea apariției unei fracturi de șold. 

Nu trebuie să uitați că și controlul medical periodic este esențial în depistarea eventualelor probleme de sănătate sau tratarea corespunzătoare, atunci când există diagnostic, pentru ca degradarea oaselor să fie ținută sub control. 

Fractura de col femural în rândul vârstnicilor reprezintă o mare problemă de sănătate. Diagnosticată și tratată la timp, ea nu va pune în pericol viața persoanelor vârstnice. Recuperarea este de lungă durată, iar procedurile necesare sunt accesibile și în căminele de bătrâni, unde există personal de specialitate. 

Fractura de col femural în rândul persoanelor vârstnice este un pericol pentru sănătatea lor, dacă nu este diagnosticată și tratată adecvat.

X
Solicită o ofertă